De câtă forță, sacrificiu, demnitate, conștiință și luciditate este nevoie pentru a putea schimba un sistem tocmai cu oamenii care sunt rezultatul lui?


Abonează-te la sinvlex și pe Facebook !

marți, 2 martie 2010

Dificultăţile cadrelor didactice de a stabili relaţia cu adulţii: tratează părinţii ca pe copii

Un nou fragment din lucrarea de disertaţie a Anei-Maria Iana, care se referă la relaţia părinţilor cu şcoala (preluare http://dianacismaru.wordpress.com )

În vizitele pe care le-am efectuat în şcoli pentru a-mi aduna date pentru disertaţie, în urma prelucrării chestionarelor completate de cei 147 de părinţi şi din discuţiile pe care le-am avut cu reprezentanţii organizaţiilor şcolare, am observat câteva aspecte care ar trebui îmbunătăţite în relaţia familiei cu şcoala. Astfel, există o oarecare apatie a părinţilor privind colaborarea cu şcoala (fie nu vin la reuniuni anunţate, fie nu consideră important să se implice în activităţile organizate cu sau fără participarea altor membri ai comunităţii). De asemenea, părinţii dovedesc uneori o oarecare lipsă de responsabilitate (aşteaptă iniţiativa cadrelor didactice), timiditate (lipsa de încredere în sine), participare cu ingerinţe (critică şcoala fără nici o înţelegere), preocupări exclusive pentru randamentul şcolar (notele copilului), conservatorism (reacţii negative la idei noi) şi intră în contact cu şcoala numai în situaţii excepţionale, atunci când există probleme în comportamentul copilului sau când acesta ia câte o notă proastă. De asemenea, am descoperit că interesul părinţilor pentru problematica şcolară este invers proporţional cu vârsta copilului.
Am observat, totodată, că sunt unele aspecte care le sunt reproşate organizaţiilor şcolare, privind colaborarea lor cu familiile elevilor şi cu alţi membri ai comunităţii, şi anume: dificultăţile cadrelor didactice de a stabili relaţia cu adulţii (tratează părinţii ca pe copii şi nu ca parteneri în educaţia copilului, luînd autoritar decizii la reuniunile cu părinţii), lipsa pregătirii privind fructificarea relaţiei şcoală-familie, în beneficiul ambilor parteneri, cerinţele financiare prea mari adresate părinţilor (fondul clasei, fondul şcolii, costul opţionalelor şi activităţilor extraşcolare la care participă copilul), preocuparea scăzută a şcolii pentru implicarea altor membri ai comunităţii în activităţile pe care le derulează.
 
Ana-Maria Iana

2 comentarii:

Laura spunea...

Sunt in dubla functiune: parinte si profesor si accept ca fiind adevarate toate asertiunile din lucrare- dar eu as fi curioasa sa aflu explicatia. De ce se petrec lucrurile astfel?- pt ca nu sunt descrise cazuri izolate si ce solutii a propus autoarea, in lucrare. Sunt chiar foarte curioasa.
Poate primim o mana de ajutor de la cineva care a cercetat si a aflat.

Emilian Avrămescu spunea...

Am sa dau acelasi raspuns pe care l-am dat si pe blogul de am preluat materialul.
E relativ usor sa constati azi starea in care se afla invatamantul nostru. Insa, ceea ce este extrem de greu de identificat sunt cauzele. Multe, foarte multe. E nevoie de un imens si foarte greu exercitiu de sinceritate din partea tuturor celor care participa, de pe diferite pozitii, la actul educational. Pentru a cunoaste si recunoaste aceste cauze. Dar toti se tem de acest moment. Si nu stiu cand si daca acest moment va avea loc, pentru ca tendinta este aceea de a cauta vinovatul in alta parte.