În timp ce politicienii care "ne" reprezintă în utopica UE au transformat limba română într-o păcăneală gramaticală, profii din RO trec la faza reanimării cu covrigi & apă chioară. Azi, mitingul de la Bucureşti n-a mişcat niciun pix guvernamental pe hârtiile oficiale care să deblocheze aplicarea legii şi să retrimită poporul la şcoală. Între timp, printre blocuri şi pe uliţe, tot azi s-a auzit gălăgia roză a copiilor, un fel de anarhie veselă care îmi aduce aminte de vremurile când ne juleam nasul prin urzicile Grădinii Domnului, cum spunea poetul.
"Din câte ştiu, la Buzău, se luase în calcul chiar şi blocarea podului de la Mărăcineni. Profesorii sunt într-un grad ridicat de exasperare, sentiment ce se acutizează zilnic. Pentru moment abuzurile autorităţilor locale şi centrale s-au oprit dar nu se ştie pentru cât timp (am fost ameninţaţi cu puşcăria, cu desfacerea contractelor de muncă, am fost forţaţi să semnăm liste nominale prin care RENUNŢĂM la măririle stabilite prin hotărâri judecătoreşti - din păcate la unele licee unii profesori au semnat aşa ceva). Ieri (24 martie) alături de noi au fost părinţi şi elevi. Sper să nu cedăm. Sunt şcoli în judeţ unde profesorii nu au primit niciun leu, ba chiar în unele cazuri primarii solicită cadrelor didactice să returneze bani de acasă..."
Ceea ce scapă presei superspecializate pe problematicile învăţământului românesc sunt tocmai subteranele "fascinante" ale luptei sindicale. În şcoala în care predau, azi au avut loc "conflicte psihologice". În "virtutea" dreptului la informare, daţi-mi voie să relatez:
1. ieri, înainte de a pleca la marşul de protest, liderul sindical şi conducerea şcolii ne-au prezentat un înscris oficial, care se vroia a fi o notă de control a unei agenţii judeţene, conform căreia acordarea salariilor pe lunile decembrie 2009 şi ianuarie 2010 (salarii acordate în baza legislaţiei pe care nu o mai recunoaşte Guvernul, legislaţie dovedită CORECTĂ prin procesele intentate de sindicaliştii buzoieni) a fost executată CORECT. deşi ştiam acest lucru, am aplaudat "soluţia" oferită de un reprezentant în teritoriu al Guvernului. Conducerea şcolii ne-a cerut verbal să confirmăm sau nu continuarea protestului - asta li s-a cerut directorilor, marţi, în sediul Inspectoratului Şcolar, în timp ce dascălii manifestau în frig, în faţa sediului instituţiei păzite de jandarmi: să ne "convingă" să intrăm la ore. Ieri, însă, cel puţin la noi în liceu, vocile direcţiuni au fost cvasi-neutre: vreţi să revenim la salariile nemajorate? nu. continuaţi protestul? da. bine. pa.
2. azi, în timp ce Capitala arăta solidarizarea naţională în protestul sindicaliştilor din învăţământ, în liceul în care încă mai predau, conducerea şcolii a intrat în cancelarie şi a cerut destul de ferm, deloc neutral, să intrăm la ore. Condiţiile se schimbaseră: directorul agenţiei judeţene care ne-a emis ok-ul pe corectitudinea acordării salariilor a fost demis. în plus, "corpul de control" (bârrrrr!) al ministrului Educaţiei a emis o suprahârtie conform căreia nimic nu mai e CORECT. hai, la ore! faza romantică a mişcării populare a trecut, cum s-ar zice. intrăm într-o fază naturalistă, a celor mai ascunse temeri, a psihozei induse, a fricii inspirate de autoritate. Mici cedări în cancelarie, apoi reveniri, regrupări şi, în final, pierderi nesemnificative: o singură persoană e de acord să se intre la ore, dar cu susţinerea protestelor sindicale. Imposibil: una ar anula-o pe cealaltă, încet şi trist. Cel puţin în liceul în care predau, protestul continuă, orele nu se ţin, luni se merge iar într-un marş de protest prin oraş, cu itinerariu prin faţa liceului agricol, care a trădat mişcarea şi a intrat în activitate. Rămânem consecvenţi cu propria nebunie care ne-a transformat într-o specie pe cale de dispariţie.
3. punctul trei nu există, dar poate fi inventat de presă, care ar face un bine în serviciul societăţii pe care o păzeşte şi ar coborî în "subteranele" acestei mişcări, pentru a-i lua la întrebări pe inspectori şi directori: de ce fac abuz de autoritate? pentru că li se clatină poziţiile şi pot fi destituiţi oricând din funcţie. de ce sunt aşa de temători? pentru că mulţi au "bube în cap", nu neapărat pe linie managerială, ci mai ales politică. de ce aşa? pentru că ăsta-i criteriul de bază în numirea lor, cel care s-a substituit profesionalismului, calităţii, performanţei.
În şcoli, ca niciunde în altă parte, supravieţuiesc formele cele mai de jos ale comunicării umane, cultivate de comunişti:
- bârfa provocată de agitatori, turnătoria, trădarea.
Nu sunt "legi", dar sunt acţionate în momente de criză şi funcţionează al naibii de perfect. Damn!
Cât de sănătoasă ar fi demascarea acestei imposturi care ruinează învăţământul? Autoritatea e artificială, e doar o pârghie politică, fără autonomie decizională, întreţine un parteneriat conjunctural cu părinţii şi elevii, execută orbeşte, nu are verticalitatea necesară apărării intereselor propriilor politici educaţionale locale. Aşadar, prima care trebuie reformată este autoritatea însăşi, cea căreia i se cere regândirea reformei învăţământului. Imposibil! Asta nu se va întâmpla niciodată! Politicul nu va mai ieşi din şcoli, câtă vreme învăţământul rămâne covârşitor public. Eu nu spun că ne merităm soarta. Exact când am scris propoziţia asta din urmă, mi-a trecut prin cap următorul scenariu: luăm prin forţă conducerea Ministerului Educaţiei, impunem un fel de "front al salvării" la conducerea lui şi relansăm sistemul prin negocieri directe cu forurile europene. Pentru asta ne-ar trebui un răgaz de câteva luni de readministrare sau, cum spunea regretatul Ion Neacşu, declarăm faliment în învăţământ şi ne reorganizăm. Dar, cum VIOLENŢA nu poate fi o soluţie, recunosc că am glumit. AM GLUMIT, ok?
A cerut cineva muzică? Noemi, Ionuţ, dansăm şi noi ceva?
Sorin Dinco
