În învăţământ trăim într-un roman de Kafka. Ştiu, nu e o afirmaţie originală. E, mai curând, un truism. Pe care simt nevoia să-l comit. Responsabilii cu funcţii înalte din ministerului Educaţiei şi de prin inspectoratele şcolare (la fel, cei din Guvern) şi-au însuşit un fel de logică a absurdului, în virtutea căreia orice decizie, orice afirmaţie poate fi explicată, diseminată şi aplicată sec, în alb şi negru, fără nicio nuanţă, fără nicio alternativă, împotriva oricărei evidenţe.
Ca şi cum toate aceste inepţii ar trebui să se întâmple în mod firesc, natural, aceşti oameni pot suţine orice, oricum şi oriunde. Pot repeta la nesfârşit, ca nişte plăci stricate, tot ceea ce li se impune din biroul de la etajul imediat superior. Mi-e greu să accept că vreunul dintre ei ar putea crede ceea ce afirmă - uneori cu o nonşalanţă uimitoare. Ar fi grav. Le mai acord o şansă şi prefer să-i privesc, cu oarecare condescendenţă (recunosc), aşa cum aş privi "jocul" vicios, bolnav şi complice dintre slugă şi stăpân.
