Am spus, încă de la început, că sunt sceptic în privinţa adoptării Codului Educaţiei. Pe de o parte pentru că îl consider doar un pretext pentru campania la prezidenţiale, iar, pe de altă parte, pentru că nu am încredere în modalitatea de lucru aleasă pentru definitivarea acestui proiect. Graba cu care se discută Codul va duce, în final, la adoptarea unui text care, cu singuranţă, va naşte discuţii şi interpretări. Nu cunosc care este componenţa echipelor de lucru implicate în aceste discuţii, dar, din informaţiile pe care le deţin, nu prea avem de-a face nici cu cei mai pricepuţi jurişti în domeniu şi nici cu cei mai buni specialişti în finanţare. Două elemente esenţiale pentru reuşita acestui demers. Este posibil ca acest Cod al Educaţiei să conţină, pe fond, foarte multe principii corecte. Va fi însă în zadar dacă acestea vor fi transpuse în formulă juridico-economică în mod greşit sau ambiguu. Ar fi interesant de aflat în ce măsură echipele de lucru au cunoştinţă despre tehnica de redactare a unei legi, în ce măsură textele convenite au legătură cu realitatea crudă din teritoriu.
Dacă va fi adoptat, fie prin asumarea răspunderii, fie prin dezbatere parlamentară, Codul Educaţiei va naşte, în continuare, multe contradicţii.
Pericolul este acela de a face din Codul Educaţiei un nou Cod al lui Da Vinci.
