În proiectul noului Cod al Educaţiei, la art. 255(15), a fost copiat şi actualul art. 104 (3) din Legea nr. 128/1997:
Personalului didactic din unităţile de învăţământ de stat, care nu dispune de locuinţă şi căruia nu i se poate oferi o locuinţă corespunzatoare în localitatea unde are postul, i se vor deconta cheltuielile pe mijloacele de transport în comun, din localitatea de reşedinţă la locul de muncă şi de la locul de muncă în localitatea de reşedinţă (...)
Deşi am semnalat în mai multe rânduri necesitatea acestei clarificări, nici de data aceasta nu a fost definită sintagma "locuinţă corespunzătoare." Nu s-a facut trimitere nici măcar la Legea nr. 114/1996 care defineşte, în general, noţiunea de locuinţă. Lipsa unei asemenea clarificări a dat administraţiilor locale posibilitatea de a oferi personalului didactic, în bataie de joc, drept locuinţă, tot felul de grajduri comunale şi hrube insalubre. Refuzul celor în cauză de a accepta o asemenea umilinţă a fost folosit de administraţiile locale drept pretext pentru a refuza, la rândul lor, acordarea decontului pentru naveta.
Poate că doamna ministru nu cunoaşte acestea lucruri, dar cum se face că şi ceilalţi coechipieri au uitat?
Vezi proiectul Codului Educaţiei - varianta Andronescu