De câtă forță, sacrificiu, demnitate, conștiință și luciditate este nevoie pentru a putea schimba un sistem tocmai cu oamenii care sunt rezultatul lui?


miercuri, 25 martie 2009

Sindicaliştii din învăţământ se iau la harţă acuzându-se reciproc de jocuri politice

preluare www.gandul.info

Sindicaliştii din învăţământ au lăsat la o parte revendicările comune privind majorările salariale şi păstrarea sporurilor pentru dascăli, acuzându-se reciproc că fac jocuri politice. Nemulţumiţi de faptul că ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, l-a invitat la discuţiile de săptămâna trecută privind descentralizarea doar pe reprezentantul Federaţiei „Spiru Haret” (FSH), Marius Nistor, Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) şi Federaţia Educaţiei Naţionale (FEN) au anunţat, ieri, că vor încheia dialogul cu Ministerul Educaţiei (MECI), cerând ca instituţia să-şi reconsidere poziţia faţă de toţi partenerii sociali.
„CNSLR Frăţia are un acord cu PSD semnat în precampanie iar domnul Nistor e vicepreşedintele confederaţiei. Trebuie să decidă dacă e cu PSD-ul sau cu mişcarea sindicală. Aşa, noi stăm să negociem ca să ne trezim apoi că ei nu mai semnează contractul colectiv de muncă”, ne-a spus Liviu Pop, secretarul general al FEN.... articol complet

preluare www.gandul.info