De câtă forță, sacrificiu, demnitate, conștiință și luciditate este nevoie pentru a putea schimba un sistem tocmai cu oamenii care sunt rezultatul lui?


luni, 27 aprilie 2009

Chemarea străbunilor: coaliţia P.S.D.-P.D.L.

Extras din Ordonanţa de urgenţă nr. 37 din 22 aprilie 2009 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administraţiei publice - publicată în Monitorul Oficial cu numărul 264 din data de 22 aprilie 2009

Art. II
(1)La articolul 24 din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 158 din 16 iulie 1997, cu modificările şi completările ulterioare, alineatul (6) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(6) Numirea inspectorului şcolar general, a inspectorului şcolar general adjunct şi a directorului Casei Corpului Didactic se face prin ordin al ministrului educaţiei, cercetării şi inovării. Inspectorul şcolar general şi directorul Casei Corpului Didactic încheie cu ministrul educaţiei, cercetării şi inovării un contract de management educaţional pe termen de maximum 4 ani, care cuprinde direcţiile şi obiectivele din strategia pe educaţie, în concordanţă cu obiectivele din Programul de guvernare. Reevaluarea condiţiilor din contractul de management educaţional de face trimestrial."
(2)Contractele de management educaţional încheiate în temeiul Legii nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările şi completările ulterioare, şi aflate în derulare încetează în termen de 15 zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.

.
Este incredibil cu câtă nonşalanţă îşi dă cu stângul în dreptul acest guvern condus de eminetul jurist Boc.  Deciziile luate în materie juridico-legislativă sunt de-a dreptul hilare, sfidând principii elementare de drept şi morală.
Politizarea făcută de guvernul Tăriceanu a fost evidentă pentru toata lumea, dar macar a fost mascată prin manevre juridice ceva mai "inteligente".
În numele unui neverosimil program de guvernare, decredibilizat total prin neaplicare, coaliţia de la guvernare loveşte cu leuca în tot ce i se pare ei că îi stă în cale.  
Acestea sunt reflexe atavice de tip fesenisto- bolşevic, pe care coaliţia nu poate să şi le reprime. Nici nu are cum -"chemarea străbunilor" este mult prea puternică.
În cazul directorilor unităţilor de învăţământ va fi, evident, o vânătoare de vrăjitoare. Politizare pe faţă, în dulcele stil clasic C.A.P.-ist, după cum vor dicta interesele colhozurilor judeţene de partid şi cele ale brigadierilor şefi.