Principial, teoretic, descentralizarea învăţământului preuniversitar trebuie implementată. Totul poate să pară viabil la prima vedere.
În realitate însă, descentralizarea propusă de "echipa" Andronescu nu va putea fi puse în practică decât cu nişte consecinţe dezastruoase, în primul rând pentru elevi şi, mai apoi, pentru comunităţile locale şi oamenii învăţământului.
În realitate însă, descentralizarea propusă de "echipa" Andronescu nu va putea fi puse în practică decât cu nişte consecinţe dezastruoase, în primul rând pentru elevi şi, mai apoi, pentru comunităţile locale şi oamenii învăţământului.
Am discutat în ultimele luni cu zeci de primari din mediul rural. Primarii, în mare lor majoritate, ca reprezentanţi ai comunităţilor locale, nu sunt pregatiti mental pentru o asemenea abordare radicală a descentralizarii. Pe cale de consecinţă, nici comunităţile locale, căci până la urmă, ce altceva reprezintă un primar decât emanaţia grupului care l-a ridicat" pe soclu".
Pentru primari, descentralizarea nu este nimic altceva decât o modalitate de a controla în mod arbitrar şcoala şi oamenii şcolii. O modalitate de a-i umili, de a-i desfiinţa, dacă e cazul. Şi o declară în mod explicit, de câte ori au ocazia. Mulţi primari percep şcolile (şi mai ales cadrele didactice) ca pe nişte pietre de moară pentru comunitate, ca pe nişte găuri negre ale bugetului local. Pentru simplul motiv că banii alocaţi şcolii nu pot fi convertiţi aproape niciodata în voturi. În mod direct, profesorii nu aduc voturi, elevii la fel. Voturile sunt aduse de pomenile electorale, de ajutoarele sociale (una dintre cele mai eficiente arme electorale), de ţuica servită pe gratis, la momentul potrivit, din partea lu' dom' primar, la cârcima din centrul satului. E şi o chestiune de percepţie a comunităţilor locale, în general degradate de săracie şi nevoi - mai ales în comunităţile rurale, scara valorilor este total răsturnată şi nu include aproape niciodată educaţia şi nevoia reală de educaţie.
S-ar impune, deci, adoptarea şi aplicarea unei variante de mijloc a descentralizării, o variantă care, pentru un timp, ar trebui să temporizeze legal/juridic eventualele excese ale reprezentanţilor comunităţii locale. Pentru că primarii mai au de învăţăt; cel puţin câţiva ani...
Pentru primari, descentralizarea nu este nimic altceva decât o modalitate de a controla în mod arbitrar şcoala şi oamenii şcolii. O modalitate de a-i umili, de a-i desfiinţa, dacă e cazul. Şi o declară în mod explicit, de câte ori au ocazia. Mulţi primari percep şcolile (şi mai ales cadrele didactice) ca pe nişte pietre de moară pentru comunitate, ca pe nişte găuri negre ale bugetului local. Pentru simplul motiv că banii alocaţi şcolii nu pot fi convertiţi aproape niciodata în voturi. În mod direct, profesorii nu aduc voturi, elevii la fel. Voturile sunt aduse de pomenile electorale, de ajutoarele sociale (una dintre cele mai eficiente arme electorale), de ţuica servită pe gratis, la momentul potrivit, din partea lu' dom' primar, la cârcima din centrul satului. E şi o chestiune de percepţie a comunităţilor locale, în general degradate de săracie şi nevoi - mai ales în comunităţile rurale, scara valorilor este total răsturnată şi nu include aproape niciodată educaţia şi nevoia reală de educaţie.
S-ar impune, deci, adoptarea şi aplicarea unei variante de mijloc a descentralizării, o variantă care, pentru un timp, ar trebui să temporizeze legal/juridic eventualele excese ale reprezentanţilor comunităţii locale. Pentru că primarii mai au de învăţăt; cel puţin câţiva ani...
