De câtă forță, sacrificiu, demnitate, conștiință și luciditate este nevoie pentru a putea schimba un sistem tocmai cu oamenii care sunt rezultatul lui?


miercuri, 6 mai 2009

Criterii studii universitare de licenţă, masterat şi doctorat 2009-2010

Ordinul nr. 3331/2009 privind criteriile generale de organizare şi desfăşurare a admiterii în ciclul de studii universitare de licenţă, de masterat şi de doctorat pentru anul universitar 2009-2010
În conformitate cu prevederile Legii învăţământului nr. 84/1995, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ale Legii nr. 288/2004 privind organizarea studiilor universitare, cu modificările şi completările ulterioare, ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 133/2000 privind învăţământul universitar şi postuniversitar de stat cu taxă peste locurile finanţate de la bugetul de stat, aprobată cu modificări prin Legea nr. 441/2001, cu modificările ulterioare,
în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 1.004/2002 privind stimularea elevilor şi studenţilor care au primit distincţii la olimpiadele şcolare internaţionale organizate pentru învăţământul preuniversitar şi a doctoranzilor care au obţinut rezultate deosebite în activitatea de cercetare, cu modificările şi completările ulterioare, al Hotărârii Guvernului nr. 1.175/2006 privind organizarea studiilor universitare de licenţă şi aprobarea listei domeniilor şi specializărilor din cadrul acestora, cu modificările ulterioare, al Hotărârii Guvernului nr. 635/2008 privind structurile instituţiilor de învăţământ superior şi specializările/programele de studii universitare de licenţă acreditate sau autorizate să funcţioneze provizoriu organizate de acestea, republicată, al Hotărârii Guvernului nr. 404/2006 privind organizarea şi desfăşurarea studiilor universitare de masterat, al Hotărârii Guvernului nr. 567/2005 privind organizarea şi desfăşurarea studiilor universitare de doctorat, cu modificările ulterioare,
având în vedere prevederile Hotărârii Guvernului nr. 77/2009 privind aprobarea cifrelor de şcolarizare pentru învăţământul preuniversitar şi superior de stat în anul şcolar/universitar 2009-2010, coroborate cu prevederile Ordinului ministrului educaţiei, cercetării şi inovării nr. 3.328/2009 privind repartizarea cifrelor de şcolarizare pe instituţii de învăţământ superior, în vederea admiterii la studii în anul universitar 2009-2010,
în baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 221/2008 pentru stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale, cu modificările ulterioare,
în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 51/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării,
ministrul educaţiei, cercetării şi inovării emite prezentul ordin.
CAPITOLUL I: Organizarea admiterii
Art. 1
Admiterea în învăţământul superior de stat şi particular pentru fiecare ciclu de studii universitare se organizează pe baza metodologiilor proprii de admitere stabilite de fiecare universitate, cu respectarea prevederilor legislaţiei în vigoare şi ale prezentului ordin.
Art. 2
(1)Pentru ciclul universitar de licenţă, admiterea se organizează pe domenii, la specializările/programele de studii autorizate să funcţioneze provizoriu sau acreditate în cadrul instituţiei de învăţământ superior, în conformitate cu legislaţia în vigoare.
(2)Pentru ciclul de studii universitare de masterat (conform Legii nr. 288/2004 privind organizarea studiilor universitare, cu modificările şi completările ulterioare), admiterea se organizează în conformitate cu legislaţia în vigoare.
(3)Pentru studiile postuniversitare de masterat (conform Legii învăţământului nr. 84/1995, republicată, cu modificările şi completările ulterioare), admiterea se organizează în conformitate cu legislaţia în vigoare.
(4)Pentru ciclul de studii universitare de doctorat (conform Legii nr. 288/2004, cu modificările şi completările ulterioare), admiterea se organizează pe domeniile aprobate de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării în cadrul instituţiei de învăţământ superior acreditate în acest sens, în conformitate cu legislaţia în vigoare.
Art. 3
(1)Concursul pentru admiterea la toate formele de învăţământ ale studiilor menţionate la art. 2 se poate organiza în una sau două sesiuni, înainte de începerea anului universitar.
(2)Perioadele celor două sesiuni de admitere, formele şi probele de concurs se stabilesc prin metodologie proprie şi se fac publice conform prevederilor legale în vigoare, prin afişare la sediul instituţiei de învăţământ superior şi prin publicare pe pagina proprie de web.
Art. 4
Admiterea la studiile universitare de licenţă poate să fie susţinută în limba română sau în limbile minorităţilor naţionale, dacă disciplinele de concurs au fost studiate în liceu în limba respectivă.
Art. 5
Pentru studiile universitare organizate într-o limbă de largă circulaţie internaţională, admiterea va conţine obligatoriu o probă de competenţă lingvistică. Competenţa lingvistică poate fi dovedită prin certificate de competenţă lingvistică eliberate de instituţii recunoscute de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării.
CAPITOLUL II: Candidaţii la admitere
Art. 6
(1)La admiterea în ciclul de studii universitare de licenţă pot candida absolvenţii de liceu cu diplomă de bacalaureat sau diplomă echivalentă cu aceasta.
(2)La admiterea în ciclul de studii universitare de masterat pot candida absolvenţii cu diplomă de licenţă ai ciclului de studii universitare de licenţă (conform Legii nr. 288/2004, cu modificările şi completările ulterioare), precum şi absolvenţii cu diplomă de licenţă sau echivalentă ai studiilor universitare de lungă durată (conform Legii nr. 84/1995, republicată, cu modificările şi completările ulterioare).
(3)La admiterea la ciclul de studii universitare de doctorat pot candida absolvenţii cu diplomă de licenţă sau echivalentă ai studiilor universitare de lungă durată.
(4)La admiterea în toate ciclurile de studii universitare pot candida cetăţenii statelor membre ale Uniunii Europene, ai statelor aparţinând Spaţiului Economic European şi ai Confederaţiei Elveţiene în aceleaşi condiţii prevăzute de lege pentru cetăţenii români, inclusiv în ceea ce priveşte taxele de şcolarizare. Recunoaşterea studiilor efectuate de aceştia în ţările de domiciliu se va realiza de către direcţia de specialitate din cadrul Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării.
(5)La admiterea în toate ciclurile de studii universitare cu predare în limba română, cetăţenii străini au obligaţia să prezinte un certificat de competenţă lingvistică pentru limba română eliberat de instituţii abilitate de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării. Aceeaşi condiţie se impune şi în cazul transferurilor cursanţilor între instituţiile de învăţământ superior acreditate, care, potrivit legii, au dreptul să şcolarizeze cetăţenii străini şi sunt recunoscute de statul român.
Art. 7
(1)Un candidat declarat admis poate beneficia de finanţare de la buget o singură dată, pentru fiecare dintre cele 3 cicluri de studii universitare.
(2)Depăşirea duratei învăţământului gratuit prevăzute de lege se suportă de studenţi.
(3)Candidaţii la studiile universitare de licenţă care au obţinut în perioada studiilor liceale distincţii (premiile I, II, III, menţiune, premii speciale) la olimpiadele şcolare internaţionale recunoscute de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării beneficiază de dreptul de a se înscrie, fără susţinerea concursului de admitere, pe locuri finanţate de la buget, la cursurile a două specializări. De această prevedere se poate beneficia o singură dată, cu respectarea legislaţiei în vigoare.
(4)Instituţiile de învăţământ superior pot prevedea, în metodologiile proprii şi în conformitate cu prevederile legale în vigoare, condiţii specifice de admitere pentru cei care au obţinut distincţii la olimpiadele şi concursurile şcolare naţionale, recunoscute de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării şi la cele internaţionale, altele decât cele menţionate la alin. (3).
CAPITOLUL III: Înscrierea candidaţilor
Art. 8
Instituţiile de învăţământ superior vor aduce la cunoştinţa candidaţilor condiţiile şi documentele necesare pentru înscriere, prin afişare la sediul instituţiilor şi pe pagina proprie de web.
Art. 9
(1)Candidaţii care au promovat examenul de bacalaureat în sesiunile anului şcolar 2008/2009 pot prezenta la înscriere, pentru sesiunea imediat următoare examenului de bacalaureat în anul 2009, în locul diplomei de bacalaureat, adeverinţa eliberată de liceu, în care se menţionează media generală de la bacalaureat şi mediile obţinute în anii de liceu.
(2)În vederea înmatriculării, candidaţii admişi pe locurile finanţate de la buget au obligaţia să depună, până la data stabilită prin metodologia proprie de admitere, diploma de bacalaureat, în original, la secretariatul facultăţii.
(3)Neprezentarea diplomei de bacalaureat, în original, din vina exclusivă a candidatului admis, în termenul stabilit prin metodologia proprie de admitere, duce la pierderea locului finanţat de la buget.
(4)Pentru înscrierea la studii universitare de masterat, precum şi la studii universitare de doctorat, instituţiile de învăţământ superior vor prevedea în metodologia proprie de admitere condiţiile şi documentele necesare, pe care le vor aduce la cunoştinţa candidaţilor prin afişare la sediul instituţiei şi pe pagina proprie de web.
Art. 10
Instituţiile de învăţământ superior au obligaţia să restituie, în cel mult 48 de ore de la depunerea cererii şi necondiţionat, fără perceperea unor taxe, dosarele candidaţilor respinşi sau ale celor care renunţă la locul obţinut prin admitere, după afişarea rezultatelor finale.
Art. 11
(1)Instituţiile de învăţământ superior pot percepe de la candidaţi, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, taxe de înscriere pentru organizarea şi desfăşurarea admiterii, în cuantumurile aprobate de senatele universitare.
(2)Senatele universitare pot prevedea, prin metodologiile proprii de admitere, scutirea de plata acestor taxe sau reducerea lor.
(3)Copiii personalului didactic sunt scutiţi de plata taxelor de înscriere la concursurile de admitere în învăţământul superior, o singură dată, pentru fiecare ciclu de studii universitare, în cadrul unei instituţii de învăţământ superior.
CAPITOLUL IV: Rezultatele admiterii
Art. 12
(1)Mediile generale/Punctajele generale obţinute de candidaţi la admitere sunt valabile pentru stabilirea ordinii de clasificare numai la instituţia la care aceştia au candidat, în conformitate cu procedurile proprii de admitere.
(2)Metodologiile proprii de admitere ale instituţiilor de învăţământ superior trebuie să prevadă criterii de departajare a candidaţilor, inclusiv în cazul mediilor egale obţinute la admitere, astfel încât numărul candidaţilor declaraţi admişi, cu finanţare de la bugetul de stat, să nu depăşească cifra de şcolarizare alocată fiecărui domeniu sau fiecărei/fiecărui specializări/program de studii.
Art. 13
Rezolvarea contestaţiilor este în exclusivitate de competenţa instituţiilor de învăţământ superior, conform metodologiilor proprii de admitere. Decizia comisiei de contestaţii este definitivă.
CAPITOLUL V: Dispoziţii finale
Art. 14
Locurile rămase neocupate după admitere se administrează la nivelul fiecărei universităţi, potrivit prevederilor legale în vigoare.
Art. 15
Prevederile prezentului ordin vor fi duse la îndeplinire de Direcţia generală învăţământ superior din cadrul Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării, precum şi de senatele universitare.
Art. 16
La intrarea în vigoare a prezentului ordin se abrogă Ordinul ministrului educaţiei, cercetării şi tineretului nr. 3.315/2008 privind criteriile generale de organizare şi desfăşurare a admiterii în ciclul de studii universitare de licenţă, de masterat şi de doctorat pentru anul universitar 2008-2009, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 215 din 20 martie 2008, cu modificările ulterioare.
Art. 17
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
-****-
Ministrul educaţiei, cercetării şi inovării,
Ecaterina Andronescu
Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 287 din data de 4 mai 2009