Câte gafe în lanţ trebuie să mai contabilizeze Ministerul Educaţiei pentru ca Ecaterina Andronescu să şi le asume, aşa cum stă bine unui conducător adevărat, sfârşind, cum este şi firesc, cu demisia de onoare?
Astăzi, Ministerul a greşit şi subiectele tezei unice la Istorie. Asta după ce gafase impardonabil şi în urma cu câteva săptămâni, cu ocazia tezei unice la Limba şi literatura română. După părerea mea, nu contează cine şi câţi au greşit la Ministerul Educaţiei. În Europa civilizată o asemenea întâmplare ar fi fost urmată, imediat, de o demisie de onoare a ministrului.
Deci, până când şi a câta oară, doamna ministru?