Mădălin Roşioru este doctor în filologie, poet, prozator, eseist, traducător, critic literar, redactor la Revista TOMIS din Constanţa din 1 august 2000, colaborator al altor reviste literare. A fost cadru didactic: între 1999 şi 2000, profesor de franceză la Liceul Teoretic "Ioan Cotovu" din Hârşova (absolvit - la sectia de matematică-fizică - în 1995, ca şef de promoţie şi olimpic naţional la chimie şi franceză); între 2000 şi 2001, profesor de franceză la Liceul "Mihai Eminescu" din Constanţa; între 2002 şi 2005, asistent la Universitatea "Ovidius" din Constanţa . Mai multe despre Mădălin Roşioru.
.
Sunt convins că, pentru cei mai mulţi, doamna Irina Mavrodin (cu un cuvenit accent de insistenţă pe doamna, „literal şi în toate sensurile“) nu mai are nevoie de nicio prezentare: raţiunile acestei introduceri sunt mai degrabă sentimentale, izvorâte din nevoia continuă de a-i mulţumi, încă o dată, într-un fel poate diferit, pentru privilegiul de a mă fi aflat, vreme de cincisprezece ani, la şcoala domniei sale (o adevărată instituţie culturală): întâi ca traducător, în studenţie şi multă vreme după aceea, apoi ca doctorand. E de prisos să spun că ucenicia continuă şi astăzi.
Pentru toţi ceilalţi, Irina Mavrodin (născută pe 12 iunie 1929, acum 80 de ani) este profesor de literatură franceză, conducătoare de doctorat, poetă şi eseistă, dar mai ales traducătoare din – şi în – limba franceză: o personalitate completă, de o rară distincţie intelectuală şi sufletească.
A tradus întreg ciclul romanesc În căutarea timpului pierdut de Marcel Proust, dar şi alte texte fundamentale, din Doamna de Staël, Doamna de Sévigné,Stendhal, Gustave Flaubert, André Gide, Albert Camus, Emil Cioran, Mircea Eliade, Jean Cocteau, Gaston Bachelard, Gérard Genette, Paul Ricœur, Francis Ponge, Albert Cohen (şi lista poate continua, pe câteva rafturi de bibliotecă, la care s-ar adăuga lucrările în care a fost citată, sau tezele de licenţă, master sau doctorat pe care le-a coordonat, imagine prin care încerc să sugerez copleşitoarea măsură a influenţei sale în cele două culturi între care se împarte). În teoria literară a consacrat binomul „poetică-poietică“, iar în practico-teoria traducerii literare nu a şovăit să postuleze dezideratul literalităţii („de care mulţi traducători fug ca de suprema eroare“), reluând în acest sens, ca într-o efigie, celebra expresie rimbaldiană „literal şi în toate sensurile“.
Pentru sine şi pentru toţi ceilalţi, doamna Irina Mavrodin rămâne, înainte de toate, un model de distincţie, autoritate, generozitate şi onestitate intelectuală; pe urmele generaţiilor care s-au format la şcoala domniei sale, ne bucurăm să-l putem celebra şi propune generaţiilor viitoare.
Mădălin Roşioru
Pentru toţi ceilalţi, Irina Mavrodin (născută pe 12 iunie 1929, acum 80 de ani) este profesor de literatură franceză, conducătoare de doctorat, poetă şi eseistă, dar mai ales traducătoare din – şi în – limba franceză: o personalitate completă, de o rară distincţie intelectuală şi sufletească.
A tradus întreg ciclul romanesc În căutarea timpului pierdut de Marcel Proust, dar şi alte texte fundamentale, din Doamna de Staël, Doamna de Sévigné,Stendhal, Gustave Flaubert, André Gide, Albert Camus, Emil Cioran, Mircea Eliade, Jean Cocteau, Gaston Bachelard, Gérard Genette, Paul Ricœur, Francis Ponge, Albert Cohen (şi lista poate continua, pe câteva rafturi de bibliotecă, la care s-ar adăuga lucrările în care a fost citată, sau tezele de licenţă, master sau doctorat pe care le-a coordonat, imagine prin care încerc să sugerez copleşitoarea măsură a influenţei sale în cele două culturi între care se împarte). În teoria literară a consacrat binomul „poetică-poietică“, iar în practico-teoria traducerii literare nu a şovăit să postuleze dezideratul literalităţii („de care mulţi traducători fug ca de suprema eroare“), reluând în acest sens, ca într-o efigie, celebra expresie rimbaldiană „literal şi în toate sensurile“.
Pentru sine şi pentru toţi ceilalţi, doamna Irina Mavrodin rămâne, înainte de toate, un model de distincţie, autoritate, generozitate şi onestitate intelectuală; pe urmele generaţiilor care s-au format la şcoala domniei sale, ne bucurăm să-l putem celebra şi propune generaţiilor viitoare.
Mădălin Roşioru
